Rusinea - o emotie ´´altfel´´
Despre rusine:
Rușinea este o emoție specială ce vine ca reacție la un abuz suferit in copilarie cand nu aveam granite personale deloc. In copilarie acolo unde toate au inceput. Ea vine deseori la pachet cu vina, dar aceasta din urma se refera mai mult la actiuni pe care le-am facut si care contravin propriului nostru cod de valori morale. Ca si cand ne-am incalcat propriile reguli.
Noi simțim sentimente în mai multe feluri, sau sa ma exprim altfel din mai multe surse, poate chiar in acelasi timp: sunt in primul rand sentimentele noastre de acum, de adulti, din momentul prezent. Si anume atunci când este vorba despre rușine vorbim despre ``rusinea mea de acum, din momentul prezent``. Acest sentiment de rusine este rușinea pentru ceva ce am făcut acum, o greșeală prezenta. Ea este mai mult ca o stanjeneala, o jenă. Aceasta stanjeneala se manifestă doar în legătură cu altcineva, caci dacă am face același lucru când am fi singuri nu am avea nici o rușine. Deci rusinea este o emoție publică, socială, învățată.
Când simți doar ``rușine ta personală, de acum´´, stanjeneala, atunci stima ta de sine nu este afectată, este mai mult o senzație de jenă și poate într-un anumit fel sa ne ajute să descoperim cine suntem, cum îi afectează pe ceilalți acțiunile noastre și să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile respective.
În același timp noi putem simții ceea ce ne transmit ceilalți, de la nivelul de adult al celuilalt, la nivelul de adult al nostru. Ceea ce cei foarte empatici absorb de la ceilalti.
Iar o modalitate si mai importanta, prin care simțim emoțiile (respectiv rușine de care vorbim acum) este rușinea pe care am simțit-o în copilărie - deci nu a mea de acum, despre ceva ce am făcut acum ci un sentiment vechi din copilărie. (poate fi un sentiment extrem de puternic ce le-am avut la un moment dat, sau nu atât de puternic dar ce a aparut des.)
Un al patrulea mod de a simții rușine este: rușinea absorbită de la un adult, pe vremea cand eram copii.
Caci atunci când am fost copii și nu am avut granițe personale, adulții din preajmă erau poate iresponsabili in exprimarea emoțiilor lor, sau in cealalta extrema - își negau propriile emoții. Noi le absorbeam, deci dacă le exprimau prea mult sau prea puțin ele radiau oricum înspre noi.
Dacă părintele avea multă frică pe care o exprima iresponsabil sau o nega, copilul absorbea frică. Si mai mult, ea era exacerbată, sub formă de panică.
Și dacă părintele exprima în mod iresponsabil sau era în negare în privința rușinii sale proprii, noi ca și copil am început să simțim acea rușine a lor sau rușine pentru ei și pentru acțiunile lor.
Rușinea este în strânsă legătură cu lipsă stimei de sine, a iubirii de sine.
Și așa cum am discutat și în articolul despre stima de sine, noi fie am fost lipsiți de putere - și atunci am început să ne vedem inferiori, mai puțin decât ceilalți, sau am fost umpluți de putere falsă - prea multă putere (ni s-a spus ``Tu esti eroul meu, vindecarea mea, salvarea mea, esti cel mai bun, etc``) și am început să ne vedem ca fiind superiori, mai bun decât ceilalți.
Rușinea poate fi în legătură cu valoarea noastră în lume, despre granițele noastre, legata de sexualitate, legată de corpul nostru, legată de cum gândim, legată de cum simțim, despre domeniul medical, despre apropiere, despre bani, despre dorințele noastre.
Există rușinea de a fi observați. (asta se întâmplă de obicei când retrăim o rușine din copilărie pe care am simțit-o într-un moment în care cineva ne privea făcând un anumit lucru și urma să fim poate chiar pedepsiți in cazul in care nu il făceam bine)
Aceasta situație ne dă și acum în prezent o senzație de a nu avea contro și începem să devenim prea emoționați atunci când cineva ne observă, sau atunci cand cineva trebuie să evalueze ceea ce noi facem.
Cea mai grea rușine, de la nivelul cel mai profund, este rușinea legată de propria ta existența. Acest lucru îl simți când ai o rușine legată de existența ta si încerci mereu să nu mai exiști, să mori, pentru ca nu te simți destul de valoros pentru a trăii, pentru a avea dreptul de a fii în viață.
Iar acest lucru se întâmplă dacă ți s-a spus (sau ceilalți au acționat ca și când) nu te vor sau chiar ți-au spus cuvinte de genul: nu te-am vrut, mi-ai distrus viața … și așa mai departe. Aceasta rușine este cea mai rea dintre toate, cea mai adâncă, cea mai intensă și cea mai profundă. Practic, în mod normal nimeni nu poate să afirme dreptul tău de exista pentru tine. Este dreptul tău primit de la divinitate. Pentru faptul că exiști pe această lume înseamnă că ai dreptul să fii aici.
Vindecarea de rușinea profundă începe cu a-ți da seama că este ok și este perfect normal să faci greșeli.
Și toată lumea face asta, dar nici o greșeală nu trebuie să te facă să te lipsești de iubirea față de tine.
Totuși trebuie să ai grijă să nu depășește granițele celuilalt, să-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce consideri că ai greșit. Dar în același timp să te iubești pe tine așa cum e ok să-ți dai seama că nu există om care să nu facă greșeli.
Prin lucrul cu traumele copilăriei, rușinea se va diminua, acel sentiment copleșitor că ești o persoană fără valoare se va diminua, vei începe să te vezi pe tine ca pe o persoană valoroasă. Valoarea ți-o dai singur, tu te valorifici pe tine. Astfel vei avea valoare, putere și abundență, dacă te vei iubi pe tine.
Tu trebuie să înveți să faci de unul singur asta pentru că nu ai fost învățat de nimeni. Și înveți cum să fii responsabil legat de abundență, de bani, pentru a nu deveni dependent de altcineva.
Am inteles ca de fapt rusinea sta la baza celor mai multe dintre dezechilibrele noastre. Si ca este extrem de importanta si impactanta la nivelul cel mai profund al fiintei noastre. De aceea trebuie sa ii dam atentia cuvenita.
Înțelegi ce valoare ai tu și ce valori are un altul, începi să faci un compromis și să negociezi. Îți dezvolți granițele personale, atât cele exterioare - legate de corp, legate de exterior, de sexualitate; cat și cele interioare - care sunt legate de gândurile tale, emoțiile tale și deciziile tale.
Granițele înseamnă setarea limitelor personale în așa fel încât să poți lua decizii și sa poti acționa în funcție de realitatea care vine înspre tine, fără sa îți faci rău, fără sa lași sa ti se facă rău și fără sa faci rău altuia. O să discutăm mai pe larg despre granițe personale în alt articol.