Disocierea si trauma (Lumea interioara a traumei - Donald Kalsched)

Despre disociere si trauma

Când o traumă se produce la o vârstă frageda, sau chiar foarte fragedă cu atât mai mult, se produce o ruptură în psyche.

Cu toate că persoana poate fi perfect sănătoasă din punct de vedere fizic și perfect sănătoasă din punct de vedere mental, poate exista in interiorul ei o suferință în partea de psyche. (´´de aceea vorbim de psiho patologie și psiho terapie´´ - ne spune Donald Kalsched.)

Carl Jung spune că acest loc (psyche) se află într-un spațiu de tranziție, acolo unde corpul se întâlnește cu mintea, iar cele două părți se îndrăgostesc unul de cealaltă.

Mai este numit și partea de suflet, dar eu aș spune că sufletul este altceva, este acea scanteie divina care ne viata, parte din divinitate si in legatura cu spiritul (Higher Self pe limbajul spiritualitatii din aceasta perioada). Psyche face insa legătura cumva între suflet și corp/minte.

Donald Kalsched spune că, având în vedere că această parte este jumătate corporală și jumătate spirituală, în psihoterapie putem face greșeala de a fii prea mentali. El spune că în același timp terapiile care se concentrează doar pe partea de corp (aș adauga eu și numai pe partea energetică) pierd contactul cu partea mentală. Astfel ca trebuie să existe o legătură între corp și minte, între ceea ce se întâmplă în corp și cum este înțeles asta în minte.

Când o anumită traumă se produce, se produce și acea disociere. Cu alte cuvinte, pentru a păstra intacta și in viața partea aceea sensibilă și vulnerabilă, iese la suprafață o entitate care protejează acea parte.

Astfel ca acea entitate te menține în viață, dar in același timp entitatea respectivă din sistemul de auto-îngrijire și auto-prezervare se transformă într-un persecutor, nelăsându-te să evoluezi, să te dezvolți, sa scoți acea parte vulnerabile la suprafață. O ține captivă pentru a o ‘proteja’.

Când partea de psyche este pregătită, acele părți disociate si complet reprimate, pot să iasă la suprafață. Fac asta in timpil unor exerciții de imaginație, vise semnificative sau prin exercițiile de EFT (care combină lucrul cu corpul și cu psihicul adică exact ceea ce este nevoie).

In acest proces terapeutic iese la suprafață o suferință, de cele mai multe ori resimțită si fizic în corp, pentru că ceea ce-a fost reprimat iese acum la iveală. Dar aceasta este o suferință care un înțeles. Ințelegem ce se întâmplă și avem un scop pentru care suferim - să scoatem suferința la iveală pentru a ne elibera de ea. Donald Kalsched ne mai spune în cartea sa ‘Lumea interioara a traumei’ ,pe care o recomand cu cea mai mare căldură, că această parte - psyche va fi pregătită doar atunci când din punct de vedere terapeutic se va crea o relație bazată pe încredere unde terapeutul va putea da compasiune, dar în același timp și confruntare a clientului cu ceea ce există în interiorul acestuia.

Cele mai multe traume au legătură cu privarea copilului de prezenta parintilor, cu abandonarea copilului de către părinți (voit sau nu), sau cu alte actiuni legate de agresiune fizică sau agresiune sexuală.

Așa cum am mai menționat și altădată, copilul începe să simtă o angoasă la lipsa mamei. Dar dacă ea se întoarce în timp util el se recalibrează din punct de vedere emotional, iar dacă nu se întoarce în timp util deja el devine traumatizat.

Ulterior părinții se pot întoarce, dar din pacate ruptura deja s-a produs in interior, trauma deja s-a produs, disocierea deja s-a produs. Adică partea vulnerabilă, pentru a putea fi menținută în viață, are deja alături de ea această forță primitivă care s-o apere, s-o ajute să rămână în viață. Când acel lucru catastrofal se întâmplă se naște și ‘anxietatea catastrofală’, de proporții catastrofale. Nu una simplă, ci una care amenință să te dezintegreze. În acel moment se produce acea frică, aceea anxietate (cea mai mare pe care un om o poate simții) după cum spune Winnicott. Atunci, pentru a se proteja de asta, apare forța de care vorbeam.

Pentru că ceea ce s-a simțit la o vârstă atât de fragedă nu a fost procesat, identificat, umanizat după cum spune Winnicott, rămâne ca un fel de monstru interior ce se va manifesta de-a lungul timpului prin diferite blocaje, adicții, boli, simptome psihosomatice.

Persoana nu va putea pentru început să verbalizeze ceea ce simte (alexithymia) pentru că aceste senzații, numite ‘afecte’ de către Jung, nu au fost denumite persoană neavând limbajul dezvoltat la momentul respectiv, ne avand nici un concept pentru ceea ce i se intampla.

Pentru persoanele traumatizate de la o vârstă foarte fragedă este foarte de comun să își creeze pe partea conștientă o fantezie, un aliat, o persoană pozitivă, o figură pozitivă (dată de o ființă umană, un animal, un personaj fantastic) care să îl ajute să meargă mai departe. Dar e posibil ca în același timp, în anumite situații, acel protector/persecutor sa iasă la iveală ori de câte ori va simții nevoia, ori de câte ori va simții că persoana e pe cale să trăiască ceva asemănător ca atunci.

Pe de altă parte, ca lucrurile să fie și mai complicate, persoana în cauză se poate pune de-a lungul vieții în multe situații asemănătoare, situații de viață similare, cu ceea ce a trăit atunci.

Parca într-o disperare a psihicului de a o duce în acel punct unde să poată rezolva, intra in contact, dialoga, face un pact eventual, cu acest persecutor interior care a avut rolul sau la un moment dat, care o protejează, dar mult prea mult acum cand nu mai este nevoie, cand alte structuri din fiinta sa ar fi mai potrivite in a lua decizii.

(Acest articol este scris dupa citirea cartii Lumea interioara a traumei de Donald Kalsched. Daca te regasesti putin in ceea ce scrie aici, citeste si tu aceasta carte. Iti doresc curaj sa faci aceasta munca de descoperire, care cred ca este cea mai intensa dar si cea mai autentica. Mai adanc de atat nu ai unde merge in ceea ce priveste lumea ta interiora. Dar la acest etaj la care esti acum poate vei gasi multe usi ce trebuiesc deschise, multe legaturi, multe trairi, multe conexiuni ce vor trebui facute.)