Autosabotarea - mecanism de supravietuire (si de ce e bine sa iti cunosti povestea)

Autosabotarea este de fapt ideea ca iti pui bete in roate singur. Ar putea fi generic manifestata prin amanari, sindromul impostorului sau altele. Bineinteles ca la fel ca toate celelalte manifestari psihice nimic nu este ceva general, asa cum mai nou se vehiculeaza si eticheteaza.

Zece persoane etichetate cu sindromul impostorului vor avea de fapt la nivel profund zece cauze diferite pentru care actioneaza in acest fel, zece povesti de viata ce au dus la zece procese interne diferite. Bineinteles ca au in comun a nu te simti bine sa castigi, a simti ca nu meriti asta, ceea ce te poate duce la a face lucruri pentru a pierde ce ai castigat. Dar pentru descifrarea si reformularea acestor aspecte fiecare dintre cei zece va avea cel mai probabil un demers diferit in functie de particularitatile lumii sale interioare. Pana la urma suntem produsul a ceea ce am invatat si absorbit de-a lungul intregii vieti. Mi se pare imposibil sa poti schimba ceva la tine in mod real daca nu te uiti la trecut si la povestea venirii tale pe lume.

,In mai toate tipurile de terapii se face asta. Spre exemplu pentru partea de acumulare de informatii si astfel constientizare a multor lucruri despre tine, abordarea recall healing are in componenta sa diferite metode strucurate prin care poti cu informatiile pe care le-ai adunat sa vezi cum anume repeti anumite cicluri de viata, cum se repeta aceeasi situatie, cu aceleasi emotii la un anumit, interval de timp. Apoi cu aceste informatii poti merge mai profund spre emotii si spre lucrul cu acestea – eu fac asta cu metoda EFT.

(Ca o mica paranteza doresc sa imi exprim parerea despre doua aspecte. Ma bucur ca mai nou exista deschidere spre noi metode inovatoare si poate mai rapide decat abordarile psihologice clasice. Lumea s-a schimbat si trebuie sa se adapteze si psihologia la noi abordari. Dar in acelasi timp mai nou am observat ca este destul de greu sa faci diferenta intre lucrul facut bine si cel facut doar pentru castiguri materiale substantiale promitand vindecari miraculoase in doua zile si fara o munca consistenta. Mai exista si aspectul negativ, spre exemplu cu EFT. Lumea nu poate avea incredere intr-o metoda chiar eficienta daca este facuta cum trebuie si dupa regulile ei, daca unii oameni apar si prezinta aceasta metoda ca un instrument ce le va aduce bani si castiguri fara sa faca nimic doar tapotandu-se pe corp. Lumea ea in deridere atunci o metoda ce de altfel este foarte eficienta cum am zis daca este facuta bine si nu abordata ca un joc pueril. Partea buna cred ca ramane faptul ca oamenii meniti sa fie sprijiniti in demersul lor prin aceasta metoda, sau prin altele, vor ajunge exact in locul care li se potriveste.)

Daca mergem mai departe si mai in profunzime vom afla dincolo de toate care este programul principal, care sunt motto-urile/sloganele dupa care iti duci viata. Exista aceste programe la nivel visceral, unele incorporate din vremea uterina, altele de la nastere sau din primul an sau primii 6-7 ani de viata. Bineinteles ca drumul merge si invers, privindu-ti acum viata vei observa ce anume faci cel mai des, care sunt tipurile de comportament si de emotii pe care le manifesti cel mai des. Dar pentru o vindecare si reformulare cred ca e nevoie sa mergi in trecutul tau pentru a intelege si face corelatiile necesare. Vei descoperi unde si cand s-a produs o ruptura, o divizare inauntrul tau, ce bucata a fost asa dureroasa incat ai simtit sa o ascunzi de tine, caci se cere traita si integrata acum pentru ca tu sa fi din nou intreg. Intreg inseamna autonom, liber sa decizi pentru tine si nu sa actionezi in anumite aspecte doar asa cum iti dicteaza acea parte ce doreste poate sa te protejeze si care si-a facut treaba bine o vreme dar acum a devenit din ajutor un tortionar ce nu te lasa sa faci decat cum vrea ea.

Si cand vorbesc despre programe ma refer la o introspectie profunda ce merge mai departe de superficial, ma refer la a atinge chintesenta, miezul miezului. Poate fi un proces lung, dar este cel mai sigur. Asa cum spunea Eric Berne, esti gata sa te vindeci in loc sa faci doar progrese? Adica esti gata sa gasesti chintesenta sloganului de viata si apoi antidotul pentru el pentru a iesi din temnita sau vrei doar sa te simti mai bine in temnita ta?

O sa dau un exemplu pentru a intelege mai bine la ce ma refer cu autosabotarea si povestea de viata. O persoana reala a trait urmatoarea poveste. A avut norocul sa afle ca in perioada cand mama sa era insarcinata in primele 6 luni ea nu a stiut ca este insarcinata, mai bine zis nici nu si-a pus problema sau a refuzat sa accepte ideea. Astfel ca bebelusul se dezvolta in conditii sa le zicem ok, normale. La 6 luni cand mama a aflat ea a suferit un soc asa mare, resimtit evident in totalitatea violentei sale si de catre bebelus. In acel moment mama si-ar fi dorit sa termine sarcina dar nu mai era posibil. Astfel dupa acest soc bebelusul a continuat totusi sa se dezvolte dar parca mergea inainte cu frana de mana trasa. Se dezvolta cu frica, frica de moarte, frica de a nu fi bine primit, frica de a nu fi respins si astfel nimicit, anihilat, cand va iesi afara si va fi vazut. Ulterior in viata persoana isi aduce aminte inca de la gradinita evenimente in care in momentul in care era gata sa castige, sa se afirme, sa se dezvolte, se oprea. Nu mai inainta cuprins fiin de o senzatie de frica inexplicabila. La fel ulterior in viata la locul de munca, in cariera, la un nou proiect, pana si la depasirea unor masini sau la trecerea de pietoni se observa ca era pe punctul de a prinde culoarea verde dar se oprea, se oprea cam la 60-70 %. De aceea traia cu frica, cu frana de mana trasa, lasand lucrurile agatate undeva, nu le ducea la bun sfarsit, cand sa castige sau sa fie vazut, sa se afirme se oprea, facea altceva ca si cand o dezvoltare adevarata, un castig, o afirmare, ideea de a fi vazut si apreciat de lume, de a fi in vazul lumii era ceva periculos, ca si cand daca face asta o autoritate va veni sa ii faca rau, ca si cand un pericol de moarte il asteapta.

Putem spune ca persoana se autosaboteaza? Da. Putem spune ca face asta din cauza ca e un mecanism de aparare, deoarece simte ca asa se apara de un pericol de moarte? Da! Poate fi catalogat dupa sindromul impostorului? Da! Este cauza, explicatia aceeasi cu a altuia, probabil mai exista in lume multe persoane cu aceeasi poveste, pe care noi nu le stim sau poate pe unele le vom cunoaste. Dar este aici necesara o catalogare si etichetare? Nu!

Astfel ca acesta poveste ca si cele ale tuturor oamenilor trebuie luata individual, personal si mers in profunzime.

Pot dura si ani pana sa se faca aceasta legatura, pana ce partea aceea ce apara persoana sa ii dea voie sa o vada. Pana ce persoana a acumulat resursele necesare sa poata macar sa vada si sa accepte si chiar sa integreze legatura aceasta. Si apoi sa aplice antidotul. Cred cu tarie ca nu se poate face doar pe cont propriu aceasta munca deoarece este nevoie de un sprijin, un ochi din exterior, o privire a cuiva care vede situatia si o prezinta din afara, sau o confirmare macar. Mai departe e nevoie de ´´antidot´´, si acesta cred ca este deseori gasirea unui aspect pozitiv din toata aceasta poveste si obtinerea unei permisiuni de a merge inainte in alt mod, o voce noua care sa se faca auzita in locul in care era pana acum doar vocea ce spunea: Esti la 60-70 %, opreste-te, daca nu va urma ceva periculos!